Cosma

 

 

„Doamne ce nebunie, ce sălbăticie extremă să simţi dorinţa asta carnală în toată fiinţa; îţi doreşti să înfuleci un om şi până la urmă nu faci decât să-l tragi un pic în tine şi ai vrea să intre întreg, să dispară şi să-l scoţi din nou, apoi iar şi tot aşa...!”

-       Nu te opri, nu te opri iubitule! Continuă! Să păstrăm etern plăcerea asta! Nu înţelegi?

-       Ah! Iubire, nu fi atât de disperată! Îmi brăzdezi pielea cu unghiile! Nu mă muşca, te rog!...

„Toate femeile trebuie să arate ca Ana. E atât de frumoasă, de bine întocmită, de suplă, de veselă, este asemenea Evei, prototipul femeii. Dacă-i atingi păsărica te-nfiorezi, ţi se ridică şi părul din nas... Dar să n-o laşi să te domine. Te rupe, te ... Vai!”...

Robert a adormit atât de profund că nu a simţit când a ieşit Ana. S-a deşteptat singur într-un pat străin. A stat sub duş să se trezească de-a binelea. Avea de mers la secţie, să-l ia pe Dan şi apoi să ajungă împreună la Tribunal. Era 9.00, la Tribunal şedinţa se ţinea la 12.00. E timp!

A vrut să iasă din hotel fără să fie văzut, însă recepţionerul îl aştepta:

-     Domnule Cosma, domnule Cosma...!

S-a întors, altfel alerga după el pe stradă.

-     Am un dosar pentru dumneavoastră. Să ştiţi că nu m-am uitat înăuntru. Mi l-a lăsat o doamnă.

-     Bine.

A pus dosarul verde subbraţ şi a întins pasul spre parcul de parcare. Are o maşină Logan, de culoare crem, tocmai bună să nu fie luată la ochi de vreun hoţ. A vrut să-şi arunce privirea peste ce era în dosar. Câteva foi fuseseră prinse înăuntru, erau două poze şi un plic s-a dus jos pe covorul de cauciuc. L-a ridicat cu două degete şi i-a rupt o margine că era lipit. În el o hârtie şi un text scris ca în policierele proaste, cu litere decupate din publicaţii. „Eu nu citesc prostii dintr-astea!”, a zis. A pus plicul în dosar şi l-a aruncat cu totul pe bancheta din spate, apoi a demarat.

Când a ajuns la secţie, Dan Rapcea i-a spus:

-     Te-ai certat cu nevastă-ta? Mă-ntreabă pe mine dacă pot să-ţi transmit ceva.

-     Ce?

-     Păi pot să-ţi transmit ceva? I-am zis că nu pot, că eşti în misiune.

-     Mersi.

-     O înşeli pe Olga? Om nebun, e în luna a şasea, poţi să provoci o naştere prematură!

-     Nu-nu-nu. Nici gând. E altceva.

S-a ridicat să ajungă la vestiar pentru a-şi lua uniforma din dulap. Se cerea să meargă îmbrăcaţi oficial la Tribunal. Participau la procesul unui inculpat în furtul unei maşini şi nu orice maşină, un Bentley aproape nou. El şi Dan Rapcea îl prinseseră în fapt. Îl filau de două zile. Merseseră la pont.

Procesul Statului Român contra lui Rafin Caraulea se ţinea în sala 32 de la etajul 3. Înainte să ajungă la uşă, un tânăr, după îmbrăcăminte grefier, l-a atins uşor pe mânecă şi a zis:

-     Ai citit mesaju’ din plic?

Şi s-a dus înainte ca şi cum nu se petrecuse nimic.

-     Ce zice, a întrebat Rapcea?

-     Cine? Ăla? A zis ceva?

Înăuntru, exceptând completul de judecată, procurorul şi cei doi poliţişti, sala se umpluse cu indivizi de etnie rromă. Era, în mod evident, o încercare de a pune presiune psihică pe judecători. Poliţiştilor însă, nu li s-a părut deloc intimidant. Erau obişnuiţi cu ţiganii. Pe unii îi ştiau bine. De obicei se salutau. Nu şi azi.

Şedinţa s-a întrerupt datorită zgomotului şi judecătoarea de caz a cerut evacuarea sălii. După un timp avocatul a invocat vicii de procedură şi procesul s-a amânat. Caraulea era liber deoarece tată-său plătise cauţiunea. Poliţiştii nu au vrut să-l vadă rânjindu-le în faţă şi au plecat înainte să audă anunţul plauzibil de amânare. Abia au ajuns la maşină că s-a dat adunarea agenţilor la secţie şi acolo au primit ordin să însoţească duba celor de la criminalistică şi să se ducă direct spre lacul Fundeni pe marginea căruia era întins corpul unui tânăr. Fusese scos dintr-o maşină rămasă încă în apă. I se vedea capota.

Era lume, prea multă, o femeie ţipa că e fiul ei, alţi indivizi agitaţi strigau că trebuie răzbunat... fratele lor... De ce? Că fusese împins cu maşina în apă. Să vedem! Trebuie răzbunat, dar legal. Întrebările prealabile nu puteau decât să sorteze oamenii credibili. Nu. Nimeni nu ştia, doar presupuneau că şeful clanului boxerilor ar fi fost în conflict cu băiatul fiindcă avusese o idilă cu fiică-sa. De Gherase Funie se temeau toţi. Şi-atunci de ce Valentin, cum se numea tânărul înecat, avusese o aventură cu fata lui? Ea îl ispitise, că era băiat frumos...

Poliţiştii au mers de-acolo să ia prânzul la pizzeria de-aproape. Tipii de la criminalistică îşi strânseseră sculele şi plecaseră cu laboratorul mobil, maşina tipului rămăsese în lac, iar cadavrul fusese dus la IML pentru cercetări amănunţite. După o asemenea vizionare te cam lasă pofta de mâncare însă nu puteau renunţa la masă. Cine ştie ce le mai putea rezerva ziua?

Nu luaseră maşina de serviciu, au mers cu Loganul lui Cosma, iar Dan Rapcea a văzut jos, lângă bancheta din spate, dosarul.

-       Îţi faci dosarul de pensie?

-       Ce zici? Poţi ieşi la 36 de ani?

-       Dacă ai vreun picior şchiop...

-       Picior şchiop?

-       De fapt e o problemă...

-       Rapcea, scuteşte-mă! E un dosar să îl înscriu pe fiu-meu la o şcoală mai bună.

-       Da? Şi de ce nu mi-ai spus?

-       Ce, eşti nevastă-mea să-ţi zic tot?

Cosma a luat dosarul şi l-a îndesat în torpedou. Ajuns la birou şi-a revizuit jurnalul, apoi a introdus în calculator date privind noul dosar cu moartea suspectă a lui Valentin Pitu. În ultimul timp, adică de două-trei luni, se tot adunaseră faptele penale, mici sau mari, crescuseră exponenţial, deoarece s-au întors acasă marii infractori, care „operaseră” afară. Ai dracului chirurgi!

A sunat-o pe Olga, nevastă-sa.

-       Olga, eşti bine, dragă? L-ai luat pe David de la şcoală?

Olga vorbeşte mult. Are o logoree care toacă nervii insistent. Nemilos. Unde-ai fost, eşti viu, cât mai stai, a întrebat Fiona de tine (vrea să dea fetei care se va naşte numele căpcăunei din Shrek), am făcut cu David un test de matematică pe care trebuia să-l lucraţi voi doi... Bine. S-a uitat la datele despre clanurile de interlopi... Gata, s-a consumat timpul. Revenit în maşina sa Cosma a scos dosarul verde din torpedoul maşinii. A văzut pozele. Era clar. Cineva îl pozase împreună cu Ana. Ana e soţia secretarului de stat de la interne. Mm! Pentru presa de scandal nu contează că bărbatu-său e sex-agenar, iar Ana e... bombă sex-y! Şi acum îl arde spatele pe traseul însemnat de unghiile femeii!

A mers direct la hotel şi l-a căutat pe recepţionerul care fusese dimineaţa. Domnişoara i-a spus că Gino e-acasă. S-a legitimat şi a solicitat adresa tânărului, apoi a plecat spre Rahova.

Robert Cosma s-a dus pe calea Rahova până pe strada Scripcarilor. E o stradă cu garduri înalte, să nu priveşti pe deasupra. Casa are sonerie, dar până la urmă a bătut. L-a întrebat răstit un om cine e şi a zis că îl caută pe Gino.

-       Mă numesc Cosma. Sunt inspector de poliţie.

-       V-a făcut Gino ceva?

-       Hai dom’le, nu mă ţine în stradă!

Gino a ieşit din casă, era îmbrăcat într-un treining subţire, bleumarin, şi s-a apropiat de poartă.

-       S-a întâmplat ceva?

-       Deschide! Nu mă ţine aici.

De prin curţi apăruseră în stradă curioşi de toate felurile.

-       De la cine ai luat dosarul pe care mi l-ai dat de dimineaţă, l-a întrebat după ce a intrat.

-       Nu ştiu. Era în cutia camerei dumneavoastră.

-       Băiatule, ai zis că era o doamnă.

-       Nu mai ştiu.

-       Mergem la secţie, i-a zis Robert şi l-a prins de mână!

-       Aoleu, dă în mine! a urlat băiatul.

Din casă au ieşit câţiva bărbaţi.

-     Îţi dai seama că mâine va fi mai rău?

Ceilalţi care veneau spre ei au prins bâte în mâini...

-     Nici să nu visaţi! Sunt poliţist şi port mereu o armă la mine.

A plecat de-acolo. Nu avusese o idee bună să meargă în Rahova la ora aceea, după asfinţitul soarelui. S-a dus direct acasă. L-a luat în braţe pe David, apoi i-a dat drumul să-şi sărute soţia şi să se lamenteze că îl dor şalele.

-     Te-au pus la munca de jos? Ei nu ştiu că eşti ofiţer?

-     Nu dragă. Am mers mult per pedes... Ce-ai făcut de mâncare? Chifteluţe...

Nevasta era deja la toaletă şi l-a învoit să caute în cratiţe...

-       Azi noapte am...

-       Poftim? Ce-ai zis?

Olga s-a apropiat:

-       Am visat că mă înşeli.

-       Doamne! Cum poţi să fii atât de copilă?

-       Nu-nu! Am încredere în tine, doar că nu-mi place să dorm singură şi visez tot felul de prostii...

-       De ce nu l-ai luat pe David lângă tine?

-       Credeam că vii...

Ciudat, Cosma îşi iubea soţia numai că viaţa de poliţist îi oferea ocazii de nerefuzat... Fără echivoc, îşi adoră familia! Chiar şi pe micuţa Fiona care luptă acolo să crească şi să ajungă în această lume...

 

Ana a fugit devreme din hotelul... Nu se uitase, ce hotel e? „Eros”? Doamne ce prost, să rezerve cameră într-un loc atât de evident! Dacă au fost urmăriţi de vreun papparazzi şi-a făcut de treabă cu papa. A luat maşina din parcare şi a ajuns când trebuie la sediul publicaţiei „Funny Stories”, al cărei manager este. A observat, când a ieşit, maşina murdară, prăfuită. Se vede mai jenant dimineaţa.

-       Vali, înainte să pleci, mergi te rog la spălătorie şi curăţă-mi maşina! Ai bani? Îţi dau banii când te întorci, a zis paznicului.

-       Bine doamna Ana.

A urcat la etajul unu şi a deschis uşa biroului de şef. Există alături o cameră în care ar putea dormi dacă şi-ar dori... Şi nu numai. În antecameră e biroul secretarei Doina. Încă nu a venit. Singurul venit e unul Petrescu. Se plânge că se trezeşte devreme şi îşi deranjează familia, astfel că vine de la cinci. Ar putea să înlocuiască paznicul dar nu i se potriveşte asemenea profesie. El lucrează în mediul electronic. L-a chemat puţin să vorbească despre coperta ultimului număr. Este o revistă virtuală, nu se mai cumpără pe hârtie. Nu se prea vizionează nici aşa dar, fata moşului are nevoie de ocupaţie. A venit Doina şi restul colectivului, Tik şi Tok, adică Rossana şi Calu, cei doi redactori. Doar ce se adunaseră să vorbească despre ordinea textelor, că a sunat domnul Czereki.

-       Ana, te vreau aici, la minister, într-un sfert de oră!

-       Ce s-a întâmplat, papa? Pari foarte agitat.

-       Ai să vezi!

Când a coborât în faţa clădirii şi-a amintit că Vali plecase cu automobilul ei şi ar fi trebuit să se întoarcă. A apelat-o pe secretară:

-       Doina, caută-l pe Vali! Unde mi-e maşina? L-am trimis să o spele.

Doina l-a căutat insistent, însă Vali nu a răspuns.

-       Nu răspunde. Să nu fi avut vreun accident cu ea...

Ana a urcat într-un taxi pentru a merge la sediul MAI. A urcat scările să ajungă la biroul lui Adam Czereki, soţul ei, şi a fost salutată de agentul din faţa uşii, care o ştia:

-       Sărutmâna doamna Czereki! Puteţi aştepta puţin? E domnul subsecretar acolo.

-       S-a întâmplat ceva?

-       Ce să se întâmple? Nu. Nu este niciun eveniment deosebit.

A răspuns la salutul comisarului Bindea care ieşise din biroul soţului şi a intrat.

-       Draga mea ia loc. Am primit pozele astea cu tine şi omul acesta, într-un hotel, după dată azi noapte. Ai fost azi noapte acolo?

-       Nu dragă, am fost la muncă. Ştii că trebuie să scot revista nouă!

-       Bine, lasă! Problema este că sunt şantajat că se dă totul presei de scandal dacă nu intervin într-o anchetă. Eu în anchetele în desfăşurare nu pot interveni, sunt om politic, nu sunt poliţist. Cum îl cheamă pe-ăsta?

-       Cine?

-       Tipul din fotografie.

-       De unde vrei să ştiu?

-       Deci nu ştii.

-       Nu.

-       Bine. Asta voiam să-ţi spun.

-       Dar nu puteam vorbi... seara? Ori la telefon? M-am speriat că este ceva grav.

-       Nu. Asta e.

Ana a plecat din minister şi l-a căutat pe Robert. Nici Robert nu a răspuns.

-       Aah!

Şi-a ieşit puţin din fire pe drum. Apoi a insistat cu Valentin, paznicul firmei. Doar nu-i furase maşina? Nu. O curăţase de-atâtea ori. Avea încredere. De ce nu i-a cerut lui papa să-i împrumute maşina lui? Dar nici el n-a întrebat-o!

A traversat să facă semn unui taxi. Uite-l pe unul cu Mercedes!

-       Hei! Hei, ce faci?

Individul venea direct spre ea, accelerând. Ana a sărit şi s-a împiedicat cu spatele de bordura trotuarului, a căzut şi s-a lovit la cap, apoi a leşinat. Şi-a revenit când cineva îşi permitea să-i facă respiraţie... S-a smucit.

-       Şi-a revenit, a zis bărbatul. Vă duc imediat la spital că aveţi contuzie la cap!

Îl cunoştea? În aproapiere mai stăteau, privind, cinci-şase. S-a ridicat, şi-a scuturat pantalonii şi fără să vorbească celor din jur a făcut inventarul poşetei. Avea nişte bani, i-a întins o sută individului şi pentru că se codea să o ia, s-a răzgândit şi a pus-o la loc. După aceea a revenit la clădirea MAI. Trebuia să-i spună lui papa ce a păţit. Cineva încercase să o omoare! Încă de jos i s-a zis că domnul Czereki plecase. A întrebat-o pe doamna subofiţer dacă are ceva la cap şi femeia a zis că are o plagă însângerată. Ana a simţit că îşi pierde cunoştinţa din nou. Când şi-a revenit o femeie îmbrăcată ca o asistentă medicală îi tampona rana de pe scalp.

-       Nu e grav, i-a spus. Doar vi s-a zgâriat pielea. Nu e ceva profund. Cum s-a întâmplat?

-       Nu mai ştiu. O maşină... un taxi a venit spre mine şi m-am... Soţul meu. L-aţi anunţat pe soţul meu?

-       L-am căutat doamnă, dar este într-o şedinţă la guvern. Acolo au toţi telefoanele închise. E una dintre toanele primului.

Ana l-a sunat din nou pe Valentin, paznicul însă nu a primit răspuns şi a continuat cu Robert, dar nici acesta...

-       Doina, draga mea, am nevoie de o maşină, aici la MAI.

Doina i-a zis că vine să o ia de-acolo. Trecuseră deja cinci poate şase ore de la începutul unei zile foarte, foarte prost aspectate. A ajuns la sediul firmei şi după ce şi-a revenit puţin la discuţiile cu Tik&Tok despre numărul viitor al revistei, a fost apelată de încă un ofiţer de poliţie.

-       Bună ziua, sunt subinspector Dan Rapcea. Dumneavoastră sunteţi doamna... Ana Czereki? Automobilul BMW 110 SX 1-B-1289 vă aparţine?

-       Da domnule. L-am trimis dimineaţa pe paznicul firmei să îl spele. Ce s-a-ntâmplat?

-       Doamnă s-a întâmplat că Valentin Pitu, paznicul presupun, a căzut cu automobilul în lacul Fundeni şi s-a înecat.

-       Vai!

-       Sunteţi întâmplător soţia secretarului de stat, domnul Czereki?

-       Da.

-       Atunci vin eu să vă iau deoarece trebuie să recunoaşteţi automobilul şi să daţi o declaraţie...

Era, în mod evident acea zi foarte-foarte proastă şi încă nu se vedea mijind crepusculul...

 

De Dan Rapcea nu se mai ştia că fusese un bun jucător de rugby cu vreo zece ani în urmă. La Dinamo, da. Lucrurile-astea se uită când trec anii, dar există persoane care ştiu să întindă coarda sensibilă a celebrităţii pierdute.

„Dumneavoastră sunteţi Big Dan?” „Big Dan”! Ha-ha-ha! Cine mai ştie? Un om de patruzeci, cu barbă...

-       Aş vrea un autograf!

I-a întins un marker. Unde? Pe anvelopa unei scrisori, o scrisoare... Semăna scrisorii pe care o văzuse în dosarul verde... Plicurile erau aparte...

-       Cum te cheamă, a întrebat?

-       Merge fără. Mulţumesc.

Parcă îl cunoştea pe omul... Când a gândit să-l oprească deja plecase. A urcat într-o maşină. S-a uitat la număr pentru a-l reţine... Nu l-a prins bine. Era din Ilfov? IF sau IL... În fine. Se despărţise de Cosma şi a aşteptat echipa de intervenţie să scoată maşina din apă, pentru a căuta înăuntru orice putea ajuta ancheta. L-a lăsat pe el să adune date despre Gherase. Ceva îi spunea că era un grangur prea mare pentru bietul băiat şi că nu fusese decât un accident auto.

„Unube... ” Maşina unui demnitar! A sunat-o pe Sorana să-i găsească proprietarul maşinii şi în timp ce căuta înăuntru indicii a vorbit cu doamna Czereki, soţia secretarului de stat pe interne, oh!, o doamnă puţin cretină care îi închisese prima oară cerându-i răstit să o lase în pace. Strigase aşa: „Lasă-mă, f... undeva neamul de-de gabor!” Nici nu apucase să-i zică ce vrea, doar se prezentase. A doua oară, după ce a sunat la firmă, a fost ascultat şi a putut înţelege că Valentin Pitu nu furase automobilul, că era angajatul ei.

În timp ce mergea spre firmă, era o revistă nu? sau ce? un nume englezesc, a fost apelat de domnul comisar Cristodulea, iar comisarul i-a zis aşa:

-     Unde alergi Dane de gâfâi?

-     Nu gâfâi, maşina face aşa. Dacă nu mi se schimbă maşina asta, domnule comisar! Parcă aş fi prostul secţiei. Eu şi Cosma.

-     Ştii ce zi e azi?

-     Marţi.

-     Marţi cât?

-     Au! Aprilie, cincispezece... Aha!

-     Aşa ziceam şi eu.

-     Au intrat banii?

-     Ăhă!

-     Gata-gata! Să trăieşti dom’ comisar! Mersi.

-     Unde mergi?

-     La doamna Czereki...

-     Ce treabă ai tu cu ea?

-     O treabă legată de maşina ei. Un angajat s-a înecat după ce a căzut în lac cu maşina ei.

-     Am auzit. Nu te ocupa tu de asta!

-     Ce? De ce?

-     Pentru că e mai bine să n-o faci. Lasă-l pe Cosma!

-     Trăiţi!

Ia-o p-asta! A tras pe dreapta, i se păru că se mai dă unul cu maşina imediat după el. Se uită-napoi, tipul care-i ceruse autograful. A coborât, a vrut să vadă ce vrea, dar indvidul a şi plecat. De data asta i-a citit numărul maşinii de Ilfov. A căutat-o din nou pe Sorana.

-       Ce faci răţuşco? Uite am nevoie de proprietarul altei maşini. Ă? Nu, ăsta mă urmăreşte. Doi, Ilfov, patru sute obzejidoi. Aştept, aştept... Unde-am mai fost? P-acasă, cu mama. Ce să facă, e b... cum o ştii. Fugi de-aici! Îl cunosc? Cum adică? A! Şi-a lăsat barbă?

„Al dracu’ Boncea! Îi trebuia lui semnătura mea! Cine l-a pus să mă urmărească şi de ce?”

-       Salut Cosma...! Unde eşti acum? Acasă... Nu, măi! Am aşteptat să scoată maşina şi între timp am aflat a cui e. A nevestei domnului secretar de stat Czereki! Cum? Ana Czereki, da. Ce, o ştii? Stai să vezi! Valentin Pitu e angajatul ei. Nu a furat-o... O ducea la spălat. Păi cum să fie atentat la viaţa ei? Nu se vedea...? A! Are geamuri fumurii, aşa e. Altceva. Comisarul Cristodulea zice să te las doar pe tine să te ocupi. Nu e şeful nostru dar... În fine. Asta e părerea lui. Nu, nu vreau... dar... ştii că eu am o afacere cu Cristodulea...

După ce a terminat de vorbit şi-a zis că a uitat să-i spună că văzuse la Boncea un plic asemănător celui pe care îl avea el. Lasă că va întocmi raportul pe ziua asta şi are să amintească de Boncea. De ce îl urmărea? ...

A lăsat pantofii în faţa uşii apoi a bătut înainte să deschidă cu cheia.

-       Dane, te-ai descălţat afară? Daneee! s-a auzit guiţatul unei scroafe în agonie.

-       Da, mamă!

-       Incompetentule! Şi hoţule! Mi-ai furat toate bijuteriile să le vinzi la amanet. Chem poliţia! Să vină poliţia!

-       Taci mamă, că eu sunt poliţia!

-       Nu-nu! Poliţia adevărată! Tu nici n-ai uniformă de poliţist.

-       Sunt poliţie în civil. Mai bine zi ce avem azi la masă!

-       Iar vrei să mănânci? Tu nu te vezi cum arăţi? Eşti o huidumă de om. Azi am făcut paste cu midii, şi cu usturoi, şi cu parmezan, şi cu ulei de măsline... Dar nici să nu te gândeşti că poţi mânca dacă nu te speli bine pe mâini şi pe faţă. Şi să te schimbi de hainele-astea murdare. Îngălatule! Cum să te suporte pe tine o femeie? ...

 

-       Adriana stai aici, trebuie să ajung la guvern într-un sfert de oră. Te sun de-acolo dacă am nevoie de tine! a zis Adam Czereki aghiotantului său, domnişoara agent principal Adriana Lungu, în timp ce ieşea în grabă spre maşină.

A dat adresa şoferului, unde avea în plan să ajungă. În niciun caz la guvern ci la sediul SRI, vizavi de Parlament. I-a zis că nu are de aşteptat mult şi a urcat degrabă să-l întâlnească pe ataşatul olandez pe probleme de securitate, Per Larsson. Ser Per Larsson, un tip cu miopie avansată şi ochelari adecvaţi, l-a primit jovial, îl aştepta de zece minute, şi i-a adresat un salut de la şeful lui, domnul Gobrisev (nu vă luaţi după numele fals rusesc), pe care-l ştia de la o întrunire ultrasecretă la Tel Aviv. Probabil nu s-a spus, Adam Czereki este evreu la origine şi asta ar trebui să exprime totul despre unul ca el. Dacă s-ar scurma puţin la rădăcini, s-ar vedea cum copacul său a început să se ridice cu nume slavizat Cerenski, undeva în apropierea Uralilor, iar migraţia neamului său a trecut de Polonia, apoi de Ungaria şi s-a oprit în Transilvania. În Ungaria şi-a schimbat numele. Mulţi spun că evreii aceştia, de neam kazar, n-au legătură cu Israel, totuşi e puţin important atâta vreme cât există un singur Sion care-i cuprinde pe toţi adevăraţii credincioşi ai dogmei lui Moşe.

Cu Gobrisev, Czereki se întreţinuse 30 de minute. Gândiţi că e puţin? Nu e. Întâlnirile acestea sunt perfect pregătite, iar discuţiile sunt tematice. Nu se pierde timp deoarece se epuizează ceea ce trebuie spus când se vorbeşte despre ceva. Orice. De exemplu. Toată întrunirea de la TA avusese drept schemă de discuţii ordinea globală şi prinsese toate pretenţiile naţionaliste care puteau crea dezechilibre strategice regionale. De aceea se vorbea, şi atunci au fost doar discuţii, înaintea deciziilor, în numele unor interese suprastatale. Adam Czereki îi pusese lui Gobrisev această întrebare:

-       Dar interesul Ungariei mari?

-       Asta rezolvă şi interesul Ungariei mari în interiorul Uniunii Europene.

-       Cum domnule? Gândeşte cineva că vrea Ungaria să administreze întreg teritoriul României?

-       Domnule Czereki de când reprezinţi domnia ta interesele Ungariei mari?

-       Dintotdeauna.

-       Te are la mână cu ceva?

-       Într-un fel... Familia mea nu a ajuns la Auschwitz în 944. A fost protejată de guvernul maghiar.

-       Ştiu situaţia, dar nu e chiar aşa. Familia Czereki a fost ascunsă de români. Autorităţile române au considerat-o familie de maghiari şi mai târziu ungurii au acceptat această origine.

-       Dar ştiau adevărul...

-       Adam, fii rezonabil! Cunoaştem cazul ...

Prin urmare, Per Larsson i-a remis cele trei stele de prins pe colanul Ministerului Smaraldul de Rihn, pentru necunoscători un rang înalt în Ramura Orientală a Lojii Masonice de Rit Scoţian. Se crede, în mediul profan, că sunt prea mulţi evrei în lojile masonice deoarece vor să domine lumea în acest mod subteran şi, mai la vedere, subordonând sistemul bancar. Punct şi de la capăt.

Per Larsson e un tip cu chelie, roşcat, obez, cu zâmbet pudibond, pasionat de muzică clasică şi nu oricare ci de Shubert, are, pe lângă miopie, un strabism enervant, îi „fuge ochiul”, asudează şi a întrebat repede en francais (evidement traduit):

-       Pouvez vous... pardon, puteţi să-mi spuneţi dacă aţi achitat restul?

Ceea ce, după interpretarea criptării, însemna: „Aţi rezolvat cazul?” Czereki ştia ce ar fi trebuit să răspundă şi a dat din cap că nu.

-       Incroyable, domnule! Nu credeam că puteţi fi atât de orbit, să vă legaţi afectiv...

-       Am să rezolv, dar nu cu propriile mele... – a privit spre mâini. Nu personal.

-       Uitaţi vă rog! Ieşiţi din rol. Îl vom aborda pe domnul Felix în alt mod ...

Czereki a ajuns la guvern. Acolo ar fi trebuit să îl întâlnească pe Cornel Spătaru. A văzut când Spătaru a ieşit din biroul ministrului transporturilor.

Băsău trecea pe coridor şi a strigat spre ministru.

-       Băi, Orbane, şi ţie ţi-a dat tot cât mi-a dat mie?

-       Ce să-mi dea?

-       Hă! Hă, hă, hă, hă, hă, hă...!

Cornel Spătaru este om de afaceri, dar are cod de agent extern. A fost colonel în Securitate şi parcă – nu mă hazardez – este în nomenclatura SIE. Are afaceri cu statul român. Cumpără garnituri de tren scoase din uz în Germania, le repară la întreprinderile aproape falimentate din ţară şi le vinde statului român, în speţă regiilor de transport feroviar.

Se laudă că e patriot şi dă de lucru românilor. Patriot şi vedetă tv la şouri economice (şi nu numai). Se cunoaşte cu ăsta... cu Ciudatu. Victor Ciudatu:

-       Vorbesc acum cu un prieten al meu, Cornel Spătaru, aflat la Milano. „Care este domnule Spătaru situaţia acolo?” „Nu mai este nimic, Victoraş. Au fost câţiva interlopi români alungaţi de carabinieri călare. E linişte...”

Spătaru face business şi în domeniul turistic. A cumpărat două hoteluri în Puntarenas, Costa Rica. Stă acolo când doreşte să se cureţe de România. Dar nu e atât de liniştit pe cât şi-ar dori să fie ...

 

Robert Cosma a apelat-o pe Ana însă a primit răspuns că abonatul nu poate fi contactat. A gândit că îşi lăsase telefonul în maşină, prin urmare intrase la apă. Primise o mulţime de apeluri de pe un număr necunoscut şi a sunat să afle cine ce vrea. I-a răspuns Doina:

-       Revista „Funny Stories”...

-       Sunt inspectorul Robert Cosma. De ce m-aţi căutat?

-       Eu nu? Poate şefa...

-       Robert? ...

Era Ana. Îl aştepta pe alt poliţist dar acesta întârzia sau uitase de ea...

Cosma a plecat. A zis Olgăi despre complicaţia pricinuită de Rapcea care nu putea participa la caz, aşa încât era nevoit să meargă la treabă, să vadă maşina găsită la locul unui presupus omor. S-a îmbrăcat complet în timp ce-şi conducea Loganul. A luat-o pe Ana din stradă.

-       Iubitule, te-am căutat toată ziua. Papa a primit nişte poze cu noi doi...

Cosma a deschis torpedoul şi i-a zis să privească pozele din dosar.

-       Astea?

-       Nu. Altele. Poze făcute înăuntru. Nu foarte clare... Mi-a zs că e şantajat cu publicarea lor şi a altora.

-       Deci el este ţinta! Îi cunoşti legăturile, afacerile?

-       Nu vorbeşte despre ceva ieşit din tipare. E membru în guvern, din partea ungurilor, ştii. Întâlniri politice, recepţii, unde sunt invitată şi eu, muncă de teren... E continuu ocupat.

Cosma a frânat în faţa pizzeriei, apoi s-a parcat. A alergat spre barman şi l-a întrebat:

-       Ai văzut cine a luat maşina care căzuse în lac?

-       N-am văzut pe nimeni, să mor eu!

-       Atenţie!, a strigat cu putere, şi localul era plin, ştie cineva când a fost luată maşina scoasă din lac?

-       Sau nu a fost scoasă, a zis Ana.

-       Sau... Inspectorul Rapcea susţinea că a controlat interiorul.

-       Am văzut un om intrând, domnule. A deschis uşile şi a demarat. Avea telecomandă.

Să fi fost poliţist? Era îmbrăcat civil, purta barbă şi sacou cadrilat. Patruzeci de ani, puţin peste... „Ce poliţist bărbos cunosc...?”, s-a întrebat Cosma. L-a căutat pe Dan Rapcea care era încă la masă şi nu a avut tupeul să atingă aparatul sub privirea zgripţuroaicei. A îndrăznit să-i răspundă abia după ce a încheiat ceremonialul impus al cinei. Robert Cosma ajunsese deja cam departe.

-       Unde-ai dus Dane maşina doamnei Czereki?

-       N-am luat-o eu.

-       Cum să n-o iei? Te-ai semnat în registru. E semnătura ta olografă. O cunosc.

-       Unde?

-       La secţie, rubrica „Maşini recuperate”! E numele tău şi ora... Şi ora... Ce oră scrie aici? Optşpe zero zero. Semnat: Dan Rapcea.

-       La ora aia eram acasă.

-       Ai martori?

-       Pe mama.

-       Nu se pune.

-       Cosma! Băi Cosma! Nu mă scoateţi hoţ de maşini!

-       Bine-bine! Ştiu. A luat-o un tip cu barbă şi sacou cadrilat.

-       Boncea.

-       Boncea? Boncea n-are barbă.

-       E, uite că şi-a lăsat!

Au convenit să se întâlnească. Cosma ar fi condus-o pe Ana acasă, dar avea o frică, pe care a mărturisit-o:

-       Mi-e teamă că pe tine au vrut să te înece.

-       De ce crezi?

-       Este ceva în legătură cu Czereki. Nu aş vrea să te las singură, fără apărare.

-       Iubitule, nu sunt o pradă uşoară. Mă pot apăra.

-       O! Serios? Cine sunteţi cu adevărat doamnă Czereki?

-       Iubita unui prost, care nu a reuşit să o cunoască.

Ana a omis să-i spună că a mai fost ţinta unui atac în timpul zilei. De ce i-a ascuns? Pentru că, exact cum spusese, inspectorul de poliţie Robert Cosma nu o cunoştea intim, doar... carnal.

 

Ana e unguroaică. Vorbeşte cu accent şi poceşte uşor unele cuvinte româneşti, dar într-un mod dulce, câteodată ironic. Locuieşte în Bucureşti de opt ani, adică de la douăzeci şi şase, după colegiu şi masterat. Este o femeie cultivată. S-a căsătorit cu Czereki acum patru ani. Era tânără credeţi pentru un om aproape... vârstnic? Îi spune „papa”! Poate părea o mezalianţă. De fapt Ana este agent al serviciului extern de spionaj maghiar. Cine ştie asta? Se pare că destui. Totuşi există o reţea, iar membrii acestei reţele sunt datori să se protejeze reciproc. De aceea Ana l-a căutat pe Ramses. Ramses, eh! Şi ea este numită Dolly. Au vorbit în maghiară. Şi cu papa vorbeşte, când sunt doar ei. E normal. Nu ar trebui să-i deranjeze pe anxioşii de valahi. Să se vadă cu el, i-a cerut Ramses. Există, nu e nimic extraordinar, cel puţin o aşa zisă „casă conspirativă”, de fapt un apartament cu o cameră ecranată, din care nu poţi afla nimic de-afară, deşi foloseşti aparatură avansată de recepţie video, a căldurii corporale, mişcării, sunetelor,... îm! Ramses are chiar cincizeci de ani, vorbeşte nouă limbi străine, între care chineza şi e director al sucursalei din Bucureşti a agenţiei de informaţii externe maghiare, camuflat cumva în reprezentantul unei (ce coincidenţă, tot) agenţii englezeşti cunoscute de turism... Sărim.

După ce a fost lăsată în faţa casei de Cosma şi a luat legătura cu Ramses, Dolly a plecat pe jos spre staţia de metrou. Pentru a scăpa de o eventuală „coadă” a ieşit pe cealaltă parte a staţiei şi a alergat după un autobuz. A coborât şi a schimbat autobuzul...

Se intră cu parolă într-o asemenea locaţie, ai de tastat un cod personal, de identificare, înainte să fii văzut dinăuntru. Apoi trebuie să vorbeşti un pic pentru a fi recunoscut. La urmă eşti primit. Ramses i-a zis:

-       Dolly, îţi pot spune că există un pericol la siguranţa, la viaţa ta. Ce nu pot spune este dacă te-ai deconspirat şi cine îţi vrea capul. Ştii ceva care îţi poate fi fatal. Ce anume? E posibil ca Czereki să facă joc dublu?

-       Ar însemna că ştia de când ne-am cunoscut că sunt agent. Asta nu cred.

-       Românul?

-       Care român? A! Nu. Se ocupă de cazuri civile. Nu e spion.

-       Poate fi cineva de sus care l-a cercetat pe el...

Ana îi spusese despre plicurile cu poze primite de soţ şi amant. Un şantaj, ok! În acest caz ce rost mai au tentativele de omor? Probabil nu au fost altceva decât înscenări pentru a-i speria pe cei doi şi atunci... Ramses a dedus că Czereki şi Cosma, fie că ştiu sau nu, sunt implicaţi în aceeaşi afacere. Totuşi, murise un om! Accident...

Când a ajuns acasă soţul ei dormea. A vrut să umble fără a face zgomot, dar s-a trezit. I-a zis că a fost să-şi recupereze maşina care fusese scufundată în lac, dar nu a reuşit să o ia de la poliţie.

-       Papa, spune-mi, te rog, ce individ ţi-a cerut să intervii în sprijinul lui? Azi au fost două atentate la viaţa mea...

Adam Czereki a rămas perplex.

-       De ce? ... De ce nu mi-ai zis până acum...?

-       Prima oară a fost când mi-am trimis paznicul să spele maşina şi a fost împins în lac, iar el s-a înecat, apoi când am plecat de la tine. Un individ a intrat, în mod voluntar, cu maşina în mine. L-am văzut că voia să o facă. M-am lovit la cap. Am revenit, dar erai plecat la minister, iar prim-ministrul nu permite utilizarea telefoanelor... Ciudat că subofiţerul de la intrare nu ţi-a spus!

Czereki a strâns-o în braţe. Nu voia să-i pună viaţa în pericol.

 

Dan Rapcea a formulat „Principiul celor 3 poate” care funcţionează doar la mintea poliţistului:

-       Poate că s-ar putea să se poată.

-       Să fie implicat Boncea în atentat?

-       A venit să-i dau autograf şi nu l-am recunoscut. I-am scris autograful pe un plic identic celui pe care-l ţineai în dosar.

-       Eşti sigur?

-       Sigur.

-       E o coincidenţă de luat în seamă. Să îl găsim pe Boncea!

-       Apropo, ce era în plicul tău?

-       Cineva îmi cere să renunţ la o anchetă mai veche. Nu ştiam că mai e pe rol. Dosarul anchetei fusese retras acum aproape cinci ani, de şef, de comisarul Voicu.

-       Pot să mă uit şi eu?

-       La ce să te uiţi? E o hârtie pe care s-au lipit litere decupate din reviste.

-       Dosarul?

-       L-a luat cineva... A dispărut.

Niciunul nu avea telefonul lui Boncea. Au mers la secţie să caute date. Desigur, Boncea Liviu e mai vârstnic decât bărbosul. Are 52 de ani. Au aflat telefonul şi l-au sunat:

-       Salut nea Liviu. Cosma sunt. Auzi, ţi-ai lăsat cumva barbă? Dan Rapcea, colegul meu, zice că te-a văzut cu barbă. Vopsită.

-       Hai băi băieţi, ce mă luaţi în tărbacă, băi! Spuneţi mai bine ce vreţi de la mine!

-       Maşina dumitale, Fordul ăla cu număr de Ilfov...

-       L-am dat.

-       Cui l-ai dat?

-       Nu era al meu, băi. Întrebaţi la secţie! Eu am fost lovit în picior acum doi ani şi am renunţat la munca de teren. De-atunci nu mai e al meu.

Nu lucrau în acelaşi serviciu şi nu cunoşteau întotdeauna ce se întâmpla în alte secţii. Rapcea l-a auzit şi n-a prea crezut. Adevărul e că îl... recunoscuse.

-       O avea Boncea vreo rudă? Nu e aiurea? Nu mai are maşina, dar în acte este încă a lui.

-       De unde ştii?

-       Mi-a zis Sorana. S-a uitat în fişiere.

Era aproape noapte. Femeile adorm devreme...

-       Sorana iartă-mă că te deranjez, eu şi Dănuţ Rapcea avem nevoie de ajutorul tău. Cosma. Robert Cosma. Da, eu.

Au mers împreună la ea acasă. Pentru ce nu sunt deştepţi să caute singuri datele care le sunt necesare? Pentru că n-au parole. Şi de ce nu fură o parolă? Pentru că se cere şi-o amprentă... Nicio problemă. Se poate colecta... Asta vorbeau plus celelalte când Cosma şi-a amintit ce era în dosarul închis în urmă cu cinci ani. E posibil să se fi redeschis şi-atunci... când s-a revenit şi cine se ocupă actualmente de el? Era vorba despre trafic cu aur în portul Constanţa. Nu de import. Aurul fusese scos din ţară. Lingouri de vreo tonă sau mai bine. Atât de mult! Cosma era simplu agent şi fusese prins într-un joc de puzzle cu multe, multe piese nearanjate. Nu era singur. Partenerul său fusese un tip numit Dunucă. Dunucă şi mai cum? Stai puţin măi! Era unul zis Mobilu? Exact. I se spunea Mobilu... Se pare că a murit în Kosovo. Ştii tu? Nu ştiu, nu am ţinut legătura. Am auzit...

Sorana i-a primit în vestibul. Trebuia să meargă devreme la treabă şi ah! Nu găsiseră altă zi să o deranjeze?

-       Răţuşco, trebuie să ne lămurim înainte să se termine ziua. Suntem într-o anchetă cu victime şi e posibil să mai moară oameni. Chiar noaptea asta. Cine i-a luat maşina lui Boncea?

-       A furat-o?

-       Nu. A furat maşina doamnei Czereki şi a semnat fals cu numele meu...

-       Stai aşa! Pe mine m-ai pierdut aici! Cine a luat, a furat...?

După explicaţii mai ample şi povestea faptelor, Sorana a priceput ceva. A încercat să-i ajute însă nu avea acces complet la datele secrete decât pe laptopul de la secţie. Ar fi trebuit să meargă acolo în timpul nopţii, să dea cu ochii de rondul de noapte... iar comisarul Voicu nu ştia nimic de problemele lor. Cum să deranjezi comisarul noaptea?

-       Trăiţi dom’ comisar, Cosma sunt. Cum care? Hai, domnule! Sunteţi la secţie acum? Venim şi noi! Eu şi Rapcea.

Au mulţumit Soranei şi au lăsat-o să se odihnească.

-       Răţuşco! Bravo Rapcea! Flirtezi cu Sorana!

-       Încerc, i-a zis Rapcea cu modestie.

Secţia e luminată sordid noaptea. Pare un post de poliţie păzit de un gardian, nimic altceva. Cei rămaşi stau în camere aflate în spate. Comisarul Voicu, mare fumător, nu ţine cont de interdicţia de a fuma în instituţii. Şi nu poţi comenta, că iese urât.

-       Felix, tocmai zicea Radu Voicu, adresându-se inspectorului şef principal Marinache, nu poate fi luat pe sus cât timp este părintele acestui concern informatic. El iese din schemă. Sunt totuşi persoane anonime dispuse să facă depoziţii pe anumite segmente, dacă e un caz fără fisuri... Ia uite cine a venit la noi în dimineaţa asta!

-       Trăiţi! Trăiţi! Avem probleme neaşteptate cu cazul de azi.

-       Ce caz?

-       Băiatul înecat în lacul Fundeni.

-       Deja aveţi probleme băieţi? Încă nu aţi terminat ziua şi voi aveţi probleme... Pe domnul Marinache îl ştiţi? Ăştia-s băieţii mei, Cosma şi Rapcea. Hai să luăm o pauză să vedem ce vor!

I.P.S.-ul, aşa e numit un inspector şi principal şi şef – nu e de la secţie, este de la Direcţia Generală de Poliţie, din Centru, chiar uniforma e diferită însă tresele, în fine, se-aseamănă –  zice:

-       Dar băieţii tăi nu poartă uniforma regulamentară?

-       Ei sunt forţa noastră de intervenţie specială. Din când în când umblă civil.

Au reluat povestea, fiecare cu partea lui şi brusc, Cosma a rostit o întrebare:

-       Domnule comisar a fost redeschis dosarul „Constanţa gold”?

-       Exact despre caz vorbeam cu domnul inspector şef. Cu el, i-a spus lui Marinache, cu el şi încă unul a debutat acest caz. Ai citit dosarul. El este Cosma.

-       Domnule comisar ştiu mai mulţi că se fac iar cercetări în acest caz şi... este agitaţie domnule!

-       Lasă-i să se agite! Era imposibil să nu se afle.

-       Eu lucrez aici şi nu aveam habar.

-       Pentru că nu te-am cooptat în echipă... Ce te uiţi aşa? Dosarul a fost redeschis de Direcţia Generală. De când se ocupă o secţie din Bucureşti de afaceri petrecute în Constanţa?

-       Direcţia nu e tot din... A, e o chestie politică.

-       De ce politică?

-       V-am auzit vorbind de domnul Felix.

-       De Felix? A! Nu ştiţi ce a făcut azi la conferinţa televizată pe Canal 1? Ah-ah! Ce fază! Era acolo cu Tăricel şi preşedintele Ionescu, stăteau la o masă lungă, el pe centru. Când Tăricel recita isprăvile guvernului, Felix a tras o băş..., cum îi zice, vreau să fiu elegant, o flatulenţă zgomotoasă...! A rânjit după aia, tare satisfăcut, în timp ce Ionescu l-a privit cu dezgust. Am crezut că pleacă. Tăricel nu a înţeles ce se petrecuse, era atent la foile lui. Mă, a fost o fază care spune tot! Adică cine are puterea. Înţelegi?

-       Tare treaba cu domnul Felix..., a zis Dan Rapcea după ce au plecat.

-       Cred că a fost inventată de comisar să ne abată atenţia de la adevăratul motiv pentru care îl cercetează.

-       Crezi?

-       De aceea nu ne-a ajutat pe noi. El poate să afle cine are maşina lui Boncea. Cu un telefon. Noi chiar nu ştim de unde să aflăm? Nu ştiu de ce, dar îmi pare că toate se leagă.

Au intrat într-un bar să discute relaxaţi. Ce să consume? „Băi băiete, eu nu iau decât un suc că sunt cu maşina, el poate lua orice...” „O bere.” E târziu. Barul se închide într-un sfert de oră. Un sfert de oră? Să stai afară cu sucul şi berea, e cam frig. Cosma l-a dus pe Rapcea acasă, apoi a întors. Ar fi vrut să ştie ce face Ana. Nu o putea suna. Ea îşi pierduse smartfonul. O zi pe dos!

A coborât din maşină apoi a căutat cheile în buzunarul gecii. Atunci a văzut o umbră în spate, dar nu s-a întors la timp. Cineva l-a lovit în cap şi a căzut. Şi-a revenit după ce a fost udat cu bere pe faţă. Cum a deschis ochii a fost lovit cu un box metalic în plex. Nu fusese legat, era ţinut bine de mâini de doi indivizi. A fost lovit în piept şi, mai rău, peste gură şi nas.

-       Nu peste nas..., a bolborosit.

-       Ai citit plicul? Da? Zi da! Las-o moartă! Are să sufere toată familia ta. Pricepi? Şi mă-ta.

-       Nu... eu... Eu n-am...

A fost lăsat să vină jos ca un sac, pe-o parte.

-       Ah! Vă găsesc băieţi! Pun mâna... pe voi...

 

Czereki a trimis un mesaj vocal şi a zis foarte serios:

-       Domnule, accept. Renunţaţi să mai faceţi rău soţiei mele!

-       Adam, cine te ameninţă?

-       Nu e bine să ştii.

-       Români sau maghiari?

-       Draga mea sunt stafii care mă bântuie pentru că mi-am dorit prea mult. Am fost lacom şi azi nu le mai pot alunga.

Ana l-a crezut. Toţi oamenii ajunşi sus au momentele lor când renunţă la omenie. Nu se poate altfel. Acolo stă grupul infractorilor intangibili, al abuzatorilor, cauzatorilor de suferinţe grave, în masă, cei care au reuşit să creadă profund că oamenii sunt asemănători bovinelor. Ce ai devenit când nu mai eşti om? Czereki... De ce ar avea sentimente pentru o femeie care, în mod evident, nu l-a iubit vreodată? Sau e doar ipocrit? Dar Ana l-a crezut şi asta nu se face dacă ai pregătirea ei profesională...

Să revenim. Adam Czereki se întâlnise cu Spătaru Cornel în antecamera cabinetului ministrului de interne. S-au aşezat la o masă şi au vorbit despre tot ce era de vorbit în această situaţie. De ce se afişa cu omul de afaceri? Pentru că discutau afaceri. Domnul Spătaru i-a zis că poate, că îşi permite, să achiziţioneze tehnologie nemţească pentru echipele speciale, pentru grupuri de asalt, inclusiv autovehicule utilate cu echipamente radio. Desigur nu de ultimă generaţie, dar infinit superioară...

Czereki a zis că nu pare oportun, în fine, discută el cu ministrul şi cu primul...

-       Domnule, a zis Spătaru, susţinerea parlamentară a grupului condus de domnul Felix pentru toate proiectele dumneavoastră legislative, este un bun stimulent?

-       Eu nu am proiecte legislative.

-       Nu dumneavoastră personal, grupul parlamentar...

-       Nu trebuie o înţelegere politică...?

Cornel Spătaru a ridicat palma să nu continue. Apoi a frecat degetele: „Totul costă!”

După întâlnire Adam Czereki s-a întrebat de ce aveau nevoie de un asemenea emisar cei de la partidul Conservator. Voiau bani de la guvern sau altceva? Ar fi trebuit să-l caute pe domnul Laszlo Kurany... Era în şedinţă cu grupul parlamentar. De câte ori l-a apelat, secretarul i-a spus că dl. Kurany e ocupat. Nu-l plăcea?

I s-a părut că Spătaru i-a adresat un apropo la problema sa curentă legată de şantaj. I-a zis: „Ce mai face doamna Czereki? E bine? Sănătoasă?” „Da. De ce să nu fie?” „Oraşul acesta e nociv, domnule, e plin de primejdii!”

În mod sigur e un apropo. Cine este acest domn, Spătaru? Ce potenţă are? Adam Czereki era secretar la interne şi nu avea practic tangenţă cu oamenii care munceau pe teren. Dar avea relaţii. Măcar pe linie masonică. A vorbit cu subsecretarul Dinculescu. Acesta fusese chestor şi renunţase la cariera de ofiţer MAI pentru a intra în Lojă. Are, cum e de înţeles, relaţii şi influenţă.

-       Dinu, mă simt direct ameninţat de o anchetă despre care tot românul ştie că nu se mai face.

-       Care anchetă?

-       Aceea cu vânzarea flotei în anii 90.

Dinu Dinculescu a fost surprins să afle că această anchetă, lămurită demult, avea o nouă abordare.

-       Cum aur?

-       Aur trimis în Insulele Virgine.

-       Pe numele cui?

-       Nu ştiu. Tu poţi afla?

-       M-ai luat prin surprindere! Nu ştiu nimic. Dă-mi un răgaz şi voi încerca să înţeleg ceva!

Dinu Dinculescu l-a căutat înainte să vină Ana şi i-a zis că într-adevăr se lucrează la un dosar care priveşte scoaterea ilegală din ţară a unor lingouri de aur. Legătura câtorva personaje implicate în tranzacţiile cu navele vechi de care s-a dispensat Navrom în 1990-1991, cu tranzacţia aceasta, nici ea prea recentă, a făcut autorităţile să le asocieze.

-       Cum anume te poate afecta afacerea?, l-a întrebat Dinculescu pe Czereki.

-       Sunt ameninţat să opresc derularea anchetei, deoarece am funcţie, cu atentate la viaţa soţiei.

-       Ştii cine o face?

-       Caut să aflu.

-       E grav. Voi încerca să te ajut. Am să vorbesc imediat cu comisarul Mariş. El poate forma o echipă capabilă să urmărească asemenea primejdie. Dacă nu îţi pare mai profesionist SRI-ul...? Poţi da un nume? Oricine îţi pare, cumva... nu ştiu... ţi-a zis ceva vreodată...

-       Spătaru. Cornel Spătaru.

Czereki nu are deplină încredere în Dinculescu, deşi năzuiesc aceleaşi idealuri. E român. A deschis totuşi un cap de pod.

 

-       Daneee, tu eşti nespălatule? Descalţă-te afară?

-       Da mamă! Nu te-ai culcat?

-       Ce? Impertinentule! Vorbeşti urât de mamă-ta care te-a făcut, nu te-ar mai fi făcut! Nu te duce mintea! Martalogule!

-       Mai lasă-mă, că am probleme!

-       Pe cine-ai omorât? Asasinule!

Se mai ducea s-o vadă, însă acum i s-a luat. A trecut prin living, unde doarme el pe canapea, în bucătărie şi a închis uşile să nu o mai audă. Îi vine să o strângă de gât, câteodată. Dar e mama!

O aude strigându-i să se spele, însă nu-i pasă. „N-o să mă spăl! Să văd ce faci!”

Deodată i-a sunat telefonul. Comisarul Cristodulea! S-a uitat la ceasul mare de perete. E trecut de 12!

-       Da. Ce e dom com’sar?

-       Măi Dane, nu era vorba că nu te implici cu Cosma în rahatul ăla mare?

-       Care? Domnu’ comisar, zău, e partenerul meu. Ne-am jurat încredere unul altuia.

-       Da-a! Şi banii băiatule tot de la el îi iei?

-       Banii de... N-am avut când să vin azi. A fost o zi aglomerată.

-       N-ar fi fost dacă mă ascultai. Vreau să te întreb un lucru. Cine a fost la Voicu azi? A fost Virgil?

-       Care Virgil? A fost ips-ul Marinache.

-       A! Aha! Şi ce-au vorbit?

-       Despre domnul Felix că a tras o băşină în direct la televizor.

-       Asta vorbeau ei acolo?

-       Da. Întrebaţi-l pe Cosma!

-       Şi pentru ce v-au chemat?

-       Nu ne-au chemat domnu’ comisar. Am mers singuri să aflăm cine i-a luat Fordul lui Boncea.

-       Marian Oarbeş.

-       Oarbeş mi-a cerut mie autograf?

-       Păi, probabil!

-       El a ridicat maşina doamnei Czereki. S-a implicat în ancheta mea. De ce?

-       Întreabă-l pe el băiete! Şi lasă alte prostii!

Rapcea auzise de Oarbeş, dar nu îl întâlnise decât o dată. Veniseră împreună să ia banii de la compania Rostar Impex pentru care prestau servicii de siguranţă şi uneori gărzi de corp. Şeful companiei se numea Carpen, Roland Carpen, fiul unui fost... În fine, ce mai contează? Dar numele e cunoscut. El a zis primul că s-a îmbogăţit vânzând rable de motociclete de firmă. După aia Cataramă. Nu e clar că e momeală pentru plevuşcă, dar pe câţi mai afectează azi? Nici pe Rapcea, subinspector în Poliţia Română!

 

Smartphone-ul s-a pornit să zbârnâie pe masă. Îl auzea deşi era dincolo, în living.

-       Tu nu auzi telefonul? i-a zis Olga, fără să deschidă ochii.

-       Lasă-mă să mai doooorm...!

Cu ochiul drept vedea ca printr-o sită... O speriase noaptea pe Olga. „Bau! M-am lovit de colţul unei clădiri. Alergam nişte şuţi şi m-am împiedicat. I-am lăsat să fugă dar eu m-am ales, uite, cu mufa spartă!” „Ţi-am zis să nu mai alergi după puşti! Ai treizeci şi şase de ani! Înţelegi? Peste două luni vei fi din nou tată...” „Trei...”

S-a dus la mobil... Număr necunoscut. Ora şase? Oh! Abia se văd zorile!

-       Bună dimineaţa. M-aţi sunat?

-       Sunt comisarul Mariş. Domnule inspector, am nevoie de tine. De ajutorul tău. Spune-mi că mă poţi servi!

-       Da, să trăiţi! Când vreţi să vin domnule comisar?

-       Acum.

-       Am înţel...

Cosma s-a dus să-şi cerceteze caricatura. Are nasul umflat, ochiul vânăt, buza un pic silicona... „Vă prind eu, mama voastră!...”

Şi-a îmbrăcat uniforma pentru că s-a dus la Direcţia Generală. La comisarul Mariş era şi agentul şef Răducu. Răducu ăsta, Florin pe numele (mai) mic, e cunoscut drept „geniu IT” la Direcţia Generală. I se zice Fradesh(ş). De unde? Poate e un nickname, pseudonim englezit. De ce îl adusese Mariş? S-au salutat şi şi-au strâns mâinile.

-       Ce e domnule comisar?

-       Vreau să fac o echipă care să cerceteze un caz ce se anunţă exploziv.

-       Eu sunt deja implicat într-o anchetă...

-       Stai să vezi că are legătură cu a ta. De-asta te-am şi convocat. E vorba de Czereki. Cazul acestui domn are bătaie lungă. Este, într-un mod colateral prinsă de ancheta cu lingourile de aur din Constanţa. Mai mult, este un caz în care sunt implicate servicii de informaţii externe şi organizaţii suprastatale.

Cosma a simţit că trebuie să se înfoieze în uniformă pentru că se dezobişnuise de ea. Îl rodea gulerul. Atunci s-a văzut apelat. Ţine smartphone-ul pe vibraţii.

-       Iertaţi-mă, două minute! Ce e Dane?

-       Ştiu cine a luat Fordul. Inspectorul Marian Oarbeş. Ce zici? Are barbă, ori n-are?

-       Oarbeş a ridicat şi maşina doamnei Czereki fără autorizare, a zis Cosma cu voce tare. Îl putem coopta şi pe Rapcea, domnule comisar?

-       E o idee, a zis Mariş.

-       Unde să mă cooptezi? ...

Până să apară Dan Rapcea s-a adunat un grup de şapte oameni, cu el opt. Doi dintre ei au grad de comisar, Mariş şi Corduneanu. Corduneanu e angajat la „Serviciul de informaţii interne”. El părea să fie şeful. Oricum, Mariş respecta ce zice.

Chiar înainte să spună comisarul Mariş că le va cere detaşarea temporară la Direcţia Generală, Cosma a fost chestionat de ofiţerul de serviciu de la secţia 8 de ce nu a venit să facă prezenţa. I-a zis că e la spital fiindcă luase bătaie de la nişte tipi şi parcă abia atunci au văzut toţi ce faţă are. Le-a spus ce păţise noaptea. Apoi a vorbit despre plic... I s-a cerut să-l aducă. Îl avea încă în torpedo. Dan a amintit de plicul lui Oarbeş... În fine, s-a adus vorba despre fotografiile lui Czereki. Mariş i-a zis lui Cosma să meargă să le ia.

-       Secretarul crede că asupra doamnei Czereki au avut loc tentative de omor. Eu nu cred, a zis Corduneanu. Doamna Ana Czereki este agent al serviciului ungar de informaţii, altfel zis spion maghiar. E plasată acolo să îl spioneze pe Czereki, deoarece e bănuit a fi spion MOSAD. Credeţi că MOSAD-ul nu poate detecta un spion străin? Dacă şi noi ştim! Cei care îl ameninţă pe Csereki ar îndrăzni să-l ameninţe ştiindu-l agent izraelian? Dacă ar fi fost agent străin, domnul Czereki nu ar fi ajuns membru în guvernul român. Atunci, care e legătura?

-       Nu e maghiar şi el? ...

Cosma i-a lăsat să descopere logica implicării străinilor în transferul de aur din România şi a plecat să respire puţin aer proaspăt. Unde e aer proaspăt în Bucureşti? În Cişmigiu. Şi-a dat întâlnire cu Ana pe o bancă aproape de lac. A schimbat uniforma cu o ţinută civilă într-o cabină de schimb din mall-ul „Unirea” şi a ajuns puţin înainte. Când Ana a venit, a întrebat-o sec:

-       Ana, ştii ce poze are Czereki? Ţi le-a arătat?

-       Da. Sunt poze cu noi doi. Dar nu te speria, nu poţi fi recunoscut în acele poze.

-       Eu am primit unele mai clare.

-       Ai primit şi tu? De ce?

-       De când ai intrat în serviciul AH..., cum i se zice? Oficiul de protecţie a constituţiei?

-       Ah! M-au pârât şi la tine?

-       Te iubesc foarte mult însă... Nu poţi fi sinceră.

-       Cunoşti mai multă sinceritate decât există între noi doi?

-       Ana, iubito! Nu poţi fi sinceră!

Cosma a simţit că trebuie să plece. A privit în jur pentru a-l vedea pe cel care filmează şi a avut o mică bănuială că nu ar trebui să o lase pe Ana singură. Dintr-un grup s-a apropiat un om cu pălărie şi geanta în mână. I se păru că omul scoate o armă albă şi a strigat: „Ana, fereşte-te!” A alergat să-l placheze pe individ şi l-a agăţat de scurta din tercot. Omul s-a rotit în loc năucit:

-       Ce-ai dom’le cu mine? şi „harş” a dat să-l taie la gât.

Atunci a văzut că alţi doi săriseră la Ana. A parat lovitura individului şi i-a împins vârful pantofului în ochi. Apoi s-a prăvălit peste unul dintre agresorii Anei.

-       Voi sunteţi băieţii mei de-aseară. Am să vă mănânc ficaţii! Cine sunteţi mă?

L-a răsturnat pe omul acela şi i-a tras mâna pe spate până a auzit că se rup ligamentele. Nici cel de-al treilea nu se simţea prea bine după lupta cu Ana. Unguroaica îl lovise atât de bine între picioare că nu se mai putea ridica.

Cosma i-a strâns pe toţi.

-       Cine vă trimite? Ai cui sunteţi? Spuneţi imediat fiindcă sunt indispus tare. Mi-aţi umflat nasul şi m-aţi ameninţat că nu ştiu ce îi faceţi mamei. Să-mi spuneţi numaidecât!

-       Suntem agenţi SRI, domnule Cosma. Femeia asta e spion ungar.

-       Şi?

-       E spion...

-       Şi ce spionează?

-       Pe dumneavoastră, domnule Cosma.

-       Zău? Unde, în ce parte? Spuneţi-mi, că ştiţi destule despre noi! V-aţi uitat şi de aproape şi de departe, nu? Poate ne-aţi şi auzit. Hai băieţi, turnaţi, că altfel vă torn eu în lac! Şi nu prea are apă.

A privit stiletul scăpat de tipul cu pălărioară şi brusc i s-a aprins becul:

-       De când atacă agenţii SRI cu arme albe?

Individul a încercat să se ridice, dar l-a călcat pe genunchi:

-       A-ah!

-       Nu sunteţi prea bine pregătiţi, băieţi! Ai cui sunteţi?

Au tăcut toţi. Cosma a chemat ajutoare să-i ia pe indivizii aceia de-acolo. A cerut Anei să plece. Putea să se descurce, dacă se vorbea despre ea.

Când a venit echipa a desfăcut cătuşele. Mereu are la el două perechi. Pe unul dintre cei trei îl ţinea de mâna luxată, iar pe ceilalţi îi prinsese de bancă. I-a zis lui Mariş că indivizii aceia îi umflaseră nasul noaptea trecută. Doi păreau de douăzecişi cinci până în treizeci de ani, dar cel cu pălărie împlinise probabil cincizeci. Când vezi un om chel, la o vârstă, că sare la bătaie, pare o secvenţă de film dezagreabil. Oamenii în etate sunt defensivi. Cosma a gândit că fac parte dintr-o grupare paramilitară. S-au format câteva grupuri de bătăuşi prin ţară în numele unor ţeluri nobile, de fapt manipulate de interesele unor persoane influente, bine ascunse. Aveau ceva de aflat...

Nu a mers cu echipa, s-a dus la Czereki pentru a primi pozele solicitate de Mariş. A vorbit cu aghiotantul, domnişoara Lungu. Da. Avea pentru el un plic. L-a luat şi s-a uitat la fotografii. Erau cinci. Una singură părea mai clară şi acolo figura Anei era plauzibilă, el, mai puţin sigur. Nu exista un mesaj. Nota bene, plicul era identic cu cel primit de el însuşi. Cosma a înţeles că prezentându-l pe al său se făcea imediat legătura. Dar, cât ar fi putut ascunde această legătură şi ce se putea întâmpla dacă se afla de la altcineva? Ar fi fost considerat spion infiltrat. La naiba! Se simţea un măgar. S-a dus direct la Mariş.

-     Domnule comisar trebuie să fac un autodenunţ.

-     Ştiu, a zis Mariş. Eşti amantul desecretizat al doamnei Czereki. Cunosc mai mulţi acest secret. Inclusiv încornoratul. N-ai fost cuminte Cosma! Ai familie...

-     N-am ştiut că este spion maghiar şi nu m-a descusut în domeniul profesional. A fost pur şi simplu o relaţie...

-     Pasională.

Ce-o fi în mintea comisarului? Şi câţi cunosc oare aventura sa? Olga! Asta i-ar trebui, să afle Olga!

-       Da. Aş vrea să particip la interogarea atacatorilor.

-       Pe cine au atacat?

-       Pe mine. De două ori. Ieri şi azi.

-       Nu a existat vreo acuzaţie. Au fost eliberaţi.

-       Domnule comisar, oamenii aceia sunt o legătură cheie în cazul nostru, vă asigur. V-am trimis cuţitul cu care au încercat să-mi taie gâtul. I-am zis lui Soare: „Măi... măi... aşteptaţi să vin şi eu, că merg să iau nişte poze deoarece domnul comisar le vrea din mâna mea, nu de la un trepăduş oarecare...”

-       Şi le-ai adus?

-       Poftiţi!

-       Te rog să îmbraci uniforma! ...

O-o! Începea foarte prost colaborarea cu Mariş. Nu avusese o bună idee să-l aducă pe Dan Rapcea. A privit în sală şi i-a părut prea implicat. Cosma s-a dus la inspectorul Soare.

-       Vă salut.

-       A! Ha-ha! Domnul inspector Cosma! Abia s-a vorbit de dumneata pe-aici...

-       Soare, cine a avut ideea să elibereze arestaţii?

-       Cine? Eu.

-       Nu glumeşti? De ce?

-       Nu există bază legală pentru a-i reţine.

-       Mi-ai pus viaţa în pericol! Oamenii aceia m-au atacat, au atacat cu armă albă un angajat MAI.

-       Nu pe tine te-au atacat Cosma şi nu intenţionau să omoare pe nimeni. N-o să scapi fără plângere penală. Ai rupt mâna unuia dintre ei...

Cosma s-a vrut afară din gaşca aceea. Nu a înţeles care e scopul activităţii lor. De spionii străini se ocupă SRI. Poliţia are alte obiective. L-a sunat pe comisarul Voicu.

-       Domnule comisar, a fost solicitată detaşarea mea?

-       Nu ştiu. Nu, că aş fi fost anunţat. Ce, n-ai venit azi la treabă? Nici pe Rapcea nu l-am văzut.

-       Domnul comisar Mariş ne vrea într-un grup, să cercetăm un caz legat de secretarul de stat Czereki.

-       Czereki? E om politic! Nu se implică în treburile poliţiei.

-       Da. Vă rog să nu acceptaţi detaşarea mea. Am aflat cine a luat maşina doamnei... cu care s-a înecat tânărul... Ştiţi ancheta?

-       Da-da. Bine. Mergi să vezi!

Cosma a gândit să-l urmărească pe Oarbeş. A întrebat-o pe Sorana dacă îl poate ajuta să-l găsească. Sorana a fost amabilă şi i-a zis că Oarbeş este deocamdată în afara Bucureştiului.

-       Unde?

-       La Baloteşti.

-       Locuieşte acolo?

-       Nu. Stă în Ghimpaţi, Teleorman... Nu văd o adresă în Bucureşti. Probabil locuieşte la hotel. Ce hotel? Nu... nu e niciun hotel. Posibil să stea la Baloteşti. Voi cere actualizarea adreselor. De ce te interesează?

-       Pentru că e posibil să lucrez cu el şi doresc să aflu cât mai multe despre parteneri.

-       Nu mai eşti cu Dan?

-       O vreme nu...

Cosma a plecat spre Baloteşti. Deja se însera şi putea să piardă din atenţie celălalt sens pe DN1. Era posibil ca Oarbeş să revină în timp ce el se ducea. Fordul e gri metalizat şi abia se vede. A ascultat muzică la radio, muzică şi actualităţi. Actualităţile cele mai calde erau despre mitingul din piaţa Victoriei. Nu-i păsa... chiar nu-i păsa-a-a... Ta-ra-ra...! Blocaj! Pa-pa-pa-a-a...! Bring-bring-bring!

-       Da, scumpo! Nu am luat. Acum sunt pe drum spre Baloteşti. Trebuie să dau de un tip, să văd ce face şi vin acasă. Ce vrea David? O ciocolată? Am să iau când mă întorc. Pa.

„Nu pot să stau prea mult timp aici! Uite că se deblochează!” „Bring-bring-bring!”

-       Te-ascult Rapcea! S-a supărat Mariş? Mă doare undeva. Nu am de gând să lucrez cu el. Dacă eu l-am dezamăgit, nu mi-a rămas deloc dator în privinţa asta. Ce a găsit? Atentatorii cui? Ăştia nu caută să găsească ceva, caută să ascundă... OK, partenere! Ia uite-ia uite!

Pe sensul celălalt a văzut un Ford argintiu. Nu şi-a încheiat dialogul pe telefon, a aşezat girofarul pe capotă şi a emis zgomotele de atenţionare pentru şoferi că este extraterestru. A luat curba totalmente neregulamentar şi a încercat să ajungă aproape de maşina urmărită, de data aceasta discret.

„A-ha! Ce surpriză!” Lângă Oarbeş stătea Gherase Funie!

A fost sunat iar pe telefon. „Ăştia au înnebunit? E număr necunoscut.”

-       Da.

-       Sunt Ana. Am schimbat telefonul.

-       Unde eşti?

-       La sediu. Îmi termin treaba. Vii pe-aici?

-       Întârzii puţin, dar am să vin. Sunt lucruri pe care vreau să le discutăm … Am să mă grăbesc. Mai e cineva cu tine?

-       Nu.

-       Stai înăuntru şi nu lăsa pe nimeni să intre! Te sun când ajung aproape.

„Poate avea legătură ce se întâmplă în cazul de faţă cu banda lui Funie?”, vorbea singur în timp ce vira pe strada Aerogării şi se ducea după maşina lui Oarbeş, spre Pipera. Apoi a privit mai bine la coada lui: „Garda lui Vladimirescu, vere! Pandurii…” A intrat pe o stradă laterală să-i lase pe toţi. Una, două, trei, patru,… Cinci maşini, două dintre ele microbuze. „Au mers la antrenamente, băieţii.” Cosma ştie că în apropiere de pădurea Baloteşti este un poligon de tir. Probabil se antrenează acolo… Ce-ar mai fi de căutat? Nimic deocamdată. S-a grăbit spre sediul „Poveştilor Haioase”. Când a ajuns, portiţa de fier era deschisă, trasă înăuntru.

-       Ana, a strigat!

A sunat la uşă, apoi a telefonat…

–        Ana!

–        Da…

–        Eşti aici?

Nu plecase. Nu s-a întâmplat nimic rău.

-       Iubito, a îmbrăţişat-o, eşti bine? Cred că indivizii răi voiau să te schilodească, să mă priveze de frumuseţea ta. Cum le-ai atras atenţia?

-       Am încheiat activitatea de agent, am fost retrasă, baby. Mă întorc la casa mea, lângă Balaton.

-       Şi eu al cui rămân?

-       A-ha-ha! Suntem doi oameni maturi, cu familie.

-       Rămâi cu papa?

-       Dar port copilul tău. Aici.

-       Nu mi-ai zis…

-       Ai fi aflat, oricum …

S-a auzit portiţa zbătându-se. Cosma a privit pe geam.

–        Stai aici!

A ieşit precaut, să vadă ce e afară. Se pornise vântul. Bătea în rafale care anunţau o aversă. S-a uitat spre maşinile abia aşezate în apropierea parcului. Păreau goale dar puse acolo provizoriu. Unde ar fi putut sta şoferii lor? Nu există localuri ori supermarketuri în apropiere, iar localnicii nu parchează astfel.

–        Iubito, cred că locaţia aceasta a devenit nesigură. N-ar fi exclus să ai alţi oaspeţi, neinvitaţi, înăuntru.

–        Acum?

–        Pe cine ai urmărit să fii vânată, cu atâta pasiune, la rândul tău? Pe Czereki?

–        Pe Czereki şi prin el l-am descoperit pe Daniel Felix.

–        A! Şi ai aflat ceva?

–        Ştii că n-am să-ţi spun. Deşi… Eu n-am lucrat pentru agenţia maghiară de spionaj.

–        Nu?

–        Sunt agent Interpol. S-a descoperit influenţa unei organizaţii oculte de dincolo de Atlantic care s-a implicat în delapidări uriaşe... mea a fost deconspirată. Nu ştiu de cine. Posibil de un coleg...

–        Să mergem. E cazul să găsim un loc mai sigur.

–        La hotelul Eros. Ha-ha-ha-ha!

–        Te rog să taci!

A împins puternic o uşă lovind o persoană aşezată în spate, apoi au fugit spre ieşire.

–        Ce idioţi! Au intrat pe fereastră şi au lăsat uşa nepăzită.

Cineva a tras cu pistolul spre ei. Glonţul a lovit aproape. Au fugit unul după celălalt spre noua maşină a Anei care se deschisese de la distanţă. Nici înăuntru nu era sigur. Cosma a lăsat-o pe Ana să conducă. El nu s-ar fi descurcat la pornire. Nu era Logan. A văzut cum face, apoi i-a cerut să schimbe. Cunoaşte drumul mai bine.

–        Domnul Felix e foarte influent. Are o asemenea putere încât pare să manipuleze orice îşi doreşte.

–        Ceva îmi spune că este în spatele unor afaceri împuţite. Acum patru ani, cazul pe care îl cercetam a fost clasat, cum s-a pronunţat numele său. M-am simţit un vierme, iar el… Seamănă cu un şobolan. Ai observat?

–        Nu. Dar poate ştii că a fost însurat cu o unguroaică, Marta Czereki.

–        Rudă cu…

–        Soră.

–        Interesant.

–        Care a murit în condiţii suspecte. S-a îmbolnăvit deodată. Marta a fost agent maghiar.

Maşina a lovit un dâmb de parcă ar fi trecut peste un om. Chiar a trecut peste un om? Este o stradă foarte întunecoasă pe care baleiază ploaia. Farurile abia îşi strecoară spoturile printre stropi.

–        Unde vrei să mergem? Eşti tu iubitule, ori eşti altcineva cu masca lui Robert?

–        Te răpesc. Vreau să-ţi văd burtica. Vreau să-ţi văd burtica!

Au lăsat maşina pe trotuar şi au intrat într-o casă cu două etaje, aşezată direct în stradă, la trotuar.

–        Nu pe aici. Trebuie să ieşim în spate.

În spate era un câine, care a lătrat o dată.

–        Stai liniştit, Petrică! Cheia, uite cheia!

A deschis o uşiţă metalică şi acolo, după uşă, era un ecran LCD. A zis o parolă, s-a oglindit să fie recunoscut şi a presat indexul mâinii stângi. „OK!” Uşa mare metalică a ţăcănit. Cosma a intrat şi Ana a venit în urma lui.

–        E casa fratelui meu. Eu i-am făcut intrarea asta. E în Olanda, Silviu. Ţi-am spus, zău?

Şi-au scos hainele ude, iar Cosma a pornit sistemul de încălzire. Nu folosea casa aceasta pentru camuflaj, de teamă că îi poate face probleme fratelui, dar acum era o urgenţă. Hotărâse în pripă şi în lipsă de opţiuni. Frigiderul nu funcţiona şi nu erau rezerve de hrană. Doar băutură tare. Oricum se înnoptase. Cosma a scris un mesaj nevestei, spunând că însoţeşte un martor. A fost ceva intempestiv. Apoi l-a căutat pe Dan Rapcea.

–        Hai-hai! Răspunde Rapcea!

Însă Rapcea nu i-a răspuns. A insistat. Degeaba. „Doar n-a păţit ceva!”, gândi. Ana intrase la duş când a fost căutat de comisarul Mariş.

-       Cosma, eşti cu unguroaica?

-       Ce vreţi să ziceţi domnule comisar?

-       Ştiu că este o femeie frumoasă dar, gândeşte cu capul de sus! Este un agent străin, o spioană. Tot ce spune poate fi minciună. A fost instruită astfel. Dresată, Cosma!

-       Nu mai e, domnule comisar. A fost revocată.

-       Cine spune? Ea? Uite ce e, măi băiatule! Să facem un târg, ca la piaţă. O livrezi... Ascultă şi ea?

-       Nu ştiu. Posibil.

-       Trebuie să se predea agenţilor care se prezintă la casa unde eşti acum. Să nu iasă ceva tragic. Nu e necesar să te predai şi tu. Discutăm a doua zi. E corect?

-       Pare corect. Agenţii sunt bătăuşii lui Gherase Funie, patriotul?

-       Cine ţi-a spus?

-       Povestea asta s-a internaţionalizat rău de tot, domnule. N-ar fi gravă o conexiune cu personaje influente de-aici şi de-afară? Totul e ca şi cum flota fantomă a României încă navighează şi transportă aur spre Insulele Virgine...

-       Ai aflat tu? Deţii acte, ai martori, poţi acuza?

-       Comisarul Voicu...

-       Ha-ha-ha-ha! Mă faci să râd. Voicu e un papagal. Ştii de ce se agită iarăşi dosarul? Pentru că se vrea. Înţelegi? Se vrea. Punct. Trebuie să apară pe fiţuici, e subiect sensibil pentru plebe. Dragul meu, pe Voicu îl poţi înlocui chiar tu. E bine? Îţi pare o târguială cinstită?

Ana a ieşit goală din baie. Cosma a observat cu uimire protuberanţa abdomenului său care nu îi crease nicio emoţie ieri.

-       Cosma, eşti acolo? Vorbesc singur?...

A mers să-i sărute burtica. De ce nu-i spusese până azi?

-       Cine e la telefon?

-       Nimic important.

L-a lăsat. A prins-o în braţe pe Ana.

-       Ei vor să li te ofer, iubito. Nu mi-ar mai rămâne timp să mă satur de tine. Îmi tot repetă că eşti o spioană lipsită de sentimente.

-       Dar te iubesc, Robert. Sunt nebună după tine ...

S-au iubit ca şi cum ar fi fost pentru ultima oară. S-au devorat, pentru că asta înseamnă iubirea ultimă şi, după ce s-au terminat... au luat-o de la capăt...

 

Dimineaţa, uşa a fost spartă cu berbecul. Înăuntru au intrat patru dintre cei mai mari şi puternici oameni din grupul de şoc. L-au găsit pe Cosma în pat, însă femeia nu a mai putut fi găsită. Fuseseră amândoi, se ştia, dar ea dispăruse. Cosma a fost dus direct la morgă şi lăsat acolo pe un pat de piatră, acoperit cu un cearşaf până la ochi. Nu era dubiu că ea îl omorâse şi până să ajungă doctorul care face autopsia, pentru a înţelege toţi cum a fost, criminaliştii au cercetat amănunţit clădirea. Era clar că printr-un coridor ascuns, un beci, un canal subteran, pe undeva femeia reuşise să se facă nevăzută. De fapt nu a fost clar, deoarece n-a fost găsită nicio uşă secretă. Nu. Obosiseră să tot caute, nu doar în casa aceea şi în casele apropiate. Mariş a primit de la institutul de medicină legală anunţul că individul pe care îl lăsaseră spre cercetare era antropofag. Sau canibal, cum se mai spune. Consumase carne de om! Ah, e grotesc! Nu Cosma! Fusese un tip normal... psihic. Nu avusese porniri criminale. Nu îşi bruscase vreodată soţia, copilul, colegii... Era ceva de senzaţie! Le-a trecut cheful să-l mai vadă... S-au găsit câţiva stropi de sânge prin casă ...

-       Vezi Rapcea, să anunţi tu soţia lui Cosma că a decedat! Nu ştiu ce îi spui. Găseşte!

Rapcea nu a fost de acord. Nu a vrut să creadă. Cum să mănânci un om întreg într-o noapte? Îţi trebuie o iarnă întreagă să consumi carnea unui porc. Putea accepta că femeia aceea era mică, dar tot nu se putea. Şi oasele? El a fost singurul poliţist care s-a dus la IML. Acolo a cerut să vadă cadavrul lui Cosma. I-a fost arătat un corp, însă nu putea fi al partenerului său. Avea faţa turtită, totuşi nu era el.

-       Acesta e canibalul?

-       Da. S-au găsit, în stomac şi intestine, resturi, prăjite la grătar, de organe umane.

-       La grătar?

-       Da. Fuseseră preparate, fără îndoială.

-       Domnule doctor, se presupune că omul acesta a omorât o femeie şi a mâncat-o într-o noapte.

-       Cine presupune? Aşa ceva e imposibil.

-       Cum a murit omul ăsta?

-       Înecat. Asfixiat.

-       Sunteţi sigur că nu a fost înlocuit cadavrul?

-       N-am cum să ştiu. Nu am fost când s-a adus, dar... domnule poliţist... aici e pază, nu se intră oricum şi cadavrele nu umblă pe unde vor ele. He-he!

Rapcea a ieşit să se vadă repede afară. Nimeni nu se simte confortabil într-o locaţie în care se disecă morţii, exceptându-i pe tăietorii de cadavre, lunaticii medici aşa-zis legali. Nu, Cosma nu ar fi putut să tranşeze şi să mănânce un cadavru. Unde o fi umblând acum, râzând de proştii care-l credeau canibal? Când se gândea tocmai la Olga şi modul în care ar fi trebuit să o informeze, a fost sunat de inspectorul Oarbeş pe telefonul comisarului Cristodulea.

-       Domnul subinspector Rapcea?

-       Să trăiţi!

-       Inspector Oarbeş la telefon. Eu. Am o veste pentru dumneavoastră. A fost găsită maşina soţiei domnului secretar de stat Czereki. Veniţi să o ridicaţi de la Secţia 4? E în garaj.

-       Mă sunaţi de pe telefonul...

-       Da-da. Domnul Cristodulea mi l-a dat.

„Domnul Cristodulea”, nu „domnul comisar...”! Şi e lângă el!

A urcat în Loganul vechi al Poliţiei pe care îl folosea în mod curent, a pornit greu motorul – are să-l lase mâine-poimâine! – şi l-a demarat gândind să meargă spre Secţia 4, de lângă Cimitirul Evreiesc. Pâr-pâr-pâr, pâr-pâr-pâr! Înţelege careva suferinţa pe care o suportă un angajat leal al statului român, care îşi riscă viaţa în slujba cetăţeanului? Cosma de ce nu circulă cu...? Unde o fi maşina lui Cosma? E mai nouă. Ce ironic! Merge să ia o maşină superbă, de ultimă generaţie, pentru care nu are cheie de acces. Ce poate face cu maşina aia dacă proprietara ei murise... cum murise? Desigur, există un caz în derulare, pe care îl are sub anchetă. E flămând şi ar merge acasă. Acasă – la secţia 4 – acasă – la secţia 4 – acasă... Acasă deci! ...

-   Care e?

-   Eu sunt mamă. Am venit să mănânc...

-   Te-ai descălţat la uşă?

-   Întotdeauna mă descalţ la uşă.

-   Să ştii că vin acum...

-   Uite mamă, uite-uite!

-   Să te speli pe mâini şi picioare!

Nu există efort prea mare când te aşteaptă un şniţel grandios din carne de porc. Mare cât farfuria...

-       Te-a căutat prietenu-ăla al tău. Cum îi ziceai? Nu ţi-am spus să nu-l mai inviţi aici? Nu-mi place de el. Are faţă de criminal.

-       Cine mamă? M-m-m... R-r-r...

-       Ce mârâi? Cristea, Costea...

-       Cosma?

-       Aşa.

-       Când m-a căutat mamă?

-       Acum vreo jumate de oră. Cât e ceasul?

-       Două treizeci.

-       O oră şi jumate.

-       Imposibil.

-       Cine zice că e imposibil? Vezi că ţi-a lăsat un bon pe masă! Ori sub masă...

Lui Rapcea i-a trecut foamea. S-a grăbit să caute „bonul”. Mama avusese dreptate, l-a găsit sub masă. Cosma îi cerea să-l caute la un număr de telefon, însă nu de pe telefonul său. Nu putea să îl ceară pe al mamei sale. Să vorbească oare cu... Ah! E poliţist. Ar putea rechiziţiona unul pe stradă, într-un... local. Într-un local. I-a zis mamei că se întoarce repede, nu a luat seamă la blesteme şi a intrat în birtul cu beţivi numit „La Stradă”. I-a cerut telefonul unui tânăr şi a sunat...

O voce feminină a întrebat ca un robot...

-       Dacă vreţi să vorbiţi cu unul dintre membrii clubului, spuneţi-vă numele!

-       Subinspector de poliţie Dan Rapcea. Domnişoară aş vrea să...

-       Salut Rapcea, l-a întrerupt vocea lui Cosma. Spune te rog, ce se crede despre mine?

-       Că eşti canibal şi ai mâncat-o pe doamna aceea.

Cosma a râs.

-       Am luat nişte droguri să par mort vreo trei ore şi după aceea am ieşit de la IML. Am tras alt mort în loc şi i-am pus eticheta cu numele meu. Ana a ieşit prin pod. Nu spune cuiva ce ţi-am zis. Vei deveni ţinta unor oameni care nu te vor cruţa. Eu sunt în avion şi deocamdată merg în Europa. Te rog să ai grijă de Olga şi David, până voi reveni în siguranţă. Nu am să-i sun încă.

-       Unde te duci?

-       Acum nu pot spune, dar sunt deja în legătură cu oameni din Interpol. N-ar fi exclus să fac nişte călătorii în ţări exotice. Mă gândesc la Caraibe, la Insulele Virgine.

-       Ce să faci acolo?

-       Să vizitez. Te las cu bine prietene! Am să te mai caut...

-       Stai-stai! Tocmai mergeam să-i recuperez maşina doamnei... Poate-mi spune cum să o pornesc...

S-a pierdut. Auzise despre numere de telefon care se şterg după primul apel. Nu-l mai poţi suna şi nu trebuie să-l ştergi tu. A înapoiat telefonul tânărului şi a rămas să bea un coniac mic. Apoi i s-a făcut o foame de... de şniţel. De ce fugise Cosma din ţară, nu a înţeles. Ce anume făcuse, care e treaba cu Interpolul? Poate se laudă. Fugise cu femeia omului. Asta e. Îşi părăsise nevasta gravidă, cu copil de şcoală...

Uite ce e! La şcoală nu te învaţă nimeni despre moralitate. Nimic. Să citeşti şi să aduni. Să aduni, cât a adunat într-o viaţă de om domnul Daniel Felix.